Hotărârea nr.9/2009 privind nivelul cotizaţiilor membrilor Camerei Consultanţilor Fiscali pentru anul 2009, publicată în M.O. nr 341/2009

În baza prevederilor art. 17 lit.e) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor Fiscali, aprobat prin Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali nr.5/2007,

Conferinţa ordinară a Camerei Consultanţilor Fiscali, desfăşurată în data de 2 mai 2009, hotărăşte:


Art. 1- Cotizaţiile fixe şi variabile datorate de membri Camerei, consultanţi fiscali activi şi inactivi, persoane fizice şi persoane juridice, se reduc, numai pentru anul 2009, cu 30%.

Art. 2 – Se aprobă nivelul cotizaţilor fixe şi variabile, pentru anul 2009, după cum urmează:

Art. 3 – Diferenţele rezultate în plus în cazul cotizaţiilor fixe achitate pentru anul 2009, până la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, la solicitarea în scris a membrilor Camerei, pot fi compensate cu eventuale alte obligaţii faţă de Cameră, pot fi restituite sau pot fi reportate în anul următor.

Art. 4 – Cotizaţiile fixe şi variabile ale membrilor se plătesc în contul RO36BTRL04101202D58602XX deschis la Banca Transilvania – Sucursala Lipscani pe numele Camerei Consultanţilor Fiscali, cod de identificare fiscală 18677087.

Art. 5 – Direcţia de servicii generale şi Secretariatul general ale Camerei vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 6 – Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali din România,

Daniel Chiţoiu


Bucureşti, 08.05.2009
Nr. 9

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *