Membru in Consiliul Superior al Camerei Consultantilor Fiscali

Consultant fiscal activ cu peste 10 ani de experiență profesională.

Prezent: Director în cadrul Deloitte Tax România
Trecut: (Deloitte, KPMG, TZA Tax)

Consultant fiscal colaborator Banca Mondială în cadrul mai multor proiecte:

  • Dezvoltarea Codului Fiscal din Republica Moldova;
  • “A better solution for providing clarification, interpretations and rulings on tax issues” – România;
  • “Strengthening Institutional Capacity in Fiscal Policy Formulation” – România: – Opțiuni de reformă în aria TVA, Accize, venituri parafiscale, proceduri de control, penalități și dobânzi de întârziere”
    • “Impozitarea proprietății în România – Analiză și implementare din perspectiva celor mai bune practici la nivel UE și OECD”
      • “Impozitarea hidrocarburilor”
      • “Practici europene în domeniul sediilor permanente.”
      • “Analiza prevederilor legislative din domeniul caselor de marcat la nivel UE”

Lector:

  • Cursuri organizate în colaborare cu Banca Mondială (aproximativ 40 de participanți în aproximativ 20 de sesiuni
  • BPP România – ACCA Paper F6

Studii – ASE București (Facultatea de finanţe, asigurări, bănci şi burse de valori ; Master Guvernanţă Publică Europeană)